Exigență maximă: nu negociem destinele vrâncenilor vulnerabili!
Prima zi de controale în centrele rezidențiale, primele constatări! Așa cum am decis, la nivelul județului au fost constituite patru comisii interinstituționale formate din reprezentanți ai IPJ Vrancea, ISU Vrancea, CJPC Vrancea, DSP Vrancea, DSVSA Vrancea, AJPIS Vrancea și ITM Vrancea. Acestea au demarat activități de control la centre rezidențiale care acordă servicii persoanelor vârstnice, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Am mers personal în cinci centre din Focșani și Odobești, dintre cele 24 care au fost verificate în cursul zilei de echipele interinstituționale constituite în acest scop, pentru a vedea cum se desfășoară activitățile de control. La Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Focșani am discutat personal cu o parte dintre cei 50 de seniori care provin din diferite localități ale județului, dar și cu angajații instituției.
Dincolo de povești de viață, adesea triste, am constatat că vrâncenii care beneficiază de servicii în acest Cămin sunt mulțumiți și au parte de tratamentul și îngrijirea necesară vârstei și problemelor medicale pe care le au.
La Odobești, am fost la două centre de îngrijire și asistență, la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Odobești şi la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Odobeşti. Am reușit să văd că lucrurile sunt într-o schimbare spre bine. Mai sunt nevoi, atât din partea beneficiarilor, cât și din partea personalului, mai sunt lucruri de făcut pentru ca îngrijirea rezidenţilor să fie la standarde actuale, dar nu mi-au fost sesizate probleme grave.
Am cerut tuturor celor implicați în aceste controale să dea dovadă de maximă vigilență pentru ca beneficiarii tuturor celor 49 de centre rezidențiale din județ să aibă parte de servicii de calitate, de un tratament corespunzător, de grijă şi de toată atenția din partea angajaților acestor centre.
Facebook Nicușor Halici