Un adolescent de 17 ani, din Popești, a fost reținut săprămâna aceasta, iar ieri a fost plasat în arest la domiciliu, sub acuzația de furt calificat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, tânărul este cercetat pentru comiterea a 6 infracțiuni de furt, respectiv sustragerea unor biciclete, în perioada 6 – 18 septembrie a.c., atât pe timp de zi cât și noaptea.
Adolescentul acționa în scările de bloc din municipiul Focșani, reușind să plece cu bicicletele proprietarilor, după ce le tăia sistemele de asigurare.
„În urma investigațiilor și probatoriului administrat, în cursul serii de 18 septembrie minorul a fost depistat în municipiul Focșani, la scurt timp după săvârșirea unui furt de bicicletă, pe care ar fi încercat să o comercializeze.
Față de acesta, polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore. Prejudiciul, evaluat la peste 9000 de lei, a fost recuperat în proporție de 75%”, a transmis IPJ Vrancea.
În urma primelor cercetări, minorul a fost prezentat Judecătoriei Focșani cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând în schimb „luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul VRABIE DANIEL-MARIAN, cercetat sub asectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată (5 acte materialăe), pe o durată de 30 de zile, de la data de 19.09.2023 la data de 18.10.2023, inclusiv.
Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din comuna Popești, sat. Popești, Aleea Nufărului, nr. 11, jud. Vrancea, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.
Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu, precum şi a respectării obligaţiilor de către inculpat, organul de poliţie în raza căruia domiciliază în fapt inculpatul. Dispune punerea în libertate a inculpatului VRABIE DANIEL-MARIAN, dacă nu e reţinut sau arestat preventiv în altă cauză”.
În continuare, cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani, în vederea documentării întregii activități infracționale, tragerii la răspundere penală și recuperării prejudiciului.