Amenzi de peste 100.000 de lei pentru nereguli privind prelucrarea şi comercializarea lemnului în Vrancea
În perioada de 23 – 24 mai a.c., poliţiştii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier şi Piscicol şi ai secţiilor de poliţie rurală Goleşti, Gugeşti, Vidra, Coteşti, Tulnici, Odobeşti şi Panciu, alături de specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere şi Direcţiei Silvice Vrancea au acţionat pe raza judeţului, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic.
Astfel, din cele 48 de controale efectuate, 10 au fost la depozite de materiale lemnoase, 14 la instalaţii de prelucrare a materialelor lemnoase şi 24 pe drumurile publice.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.171/2010-rep., în valoare de peste 100.000 lei.
Totodată, peste 500 m.c. material lemnos, în valoare de peste 100.000 lei, au fost confiscaţi.