Asfaltări pe drumul județean 205N, în centrul comunei Jariștea

Data:

Share articol:

La Jariştea a început asfaltarea ultimului tronson de 2 kilometri din DJ 205N (sector intersecție DJ 205 B – Jariștea – Scânteia).

”Este o lucrare care a pornit ca intenție personală de foarte mulți ani și iată că astăzi suntem în situația de a aduce la finalizare primul strat, cel de binder, urmând ca în perioada următoare să turnăm și stratul de uzură. Suntem convinși că acest drum dezvoltă nu numai comuna Jariștea, dar și județul Vrancea, întrucât avem în vedere extinderea spre punctul Releu, o zonă extrem de importantă pentru turism. Vrancea are viitor și putem dezvolta Vrancea prin tot ceea ce facem!”, a transmis de la fața locului președintele Cătălin Toma.

Modernizarea DJ 205 N, pe întreaga lungime de 7,2 kilometri, de la Scânteia până la intrarea în Jariștea, va fi finalizată până în luna octombrie a acestui an. Conform proiectului, drumul va fi balastat și asfaltat cu două straturi (binder și strat de uzură), va avea rigole carosabile și trotuare. În cadrul acestui proiect este prevăzută și reabilitarea a două poduri, la Poiana Părului – Jariștea și la Valea lui Ilie – Scânteia. Valoarea totală a investiției este de 25 milioane de lei, din bugetul local al județului Vrancea.

Președintele Cătălin Toma a menționat că una dintre prioritățile sale este o infrastructură rutieră de calitate, care poate duce la dezvoltarea județului. Consiliul Județean Vrancea are mai multe investiții în implementare, cu finanțare din Program Național de Investiții ”Anghel Saligny” (140 km la nivel județean), prin Programul Operațional Regional și Programul Național de Dezvoltare Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img