Ieri seară, la ora 20.50, polițiștii de la Transporturi Feroviare au fost sesizați cu privire la faptul că trenul Regio 5215 care circula pe relația Ghimeș -Mărășești, la trecerea prin pasajul Ciorani de pe raza comunei Pufești, a accidentat mortal un bărbat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, la solicitare s-a deplasat un echipaj care a identificat victima, „fără semne vitale, cu leziuni incompatibile cu viața produse în urma coliziunii cu trenul”.
„Urmare a activităților desfășurate de echipa operativă a Serviciului Județean Poliție Transporturi Vrancea s-a stabilit identitatea persoanei decedate ca fiind un bărbat, de 66 ani, din comuna Pufești.
Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Trenul Regio 5215 a acumulat o întârziere de aproximativ 60 minute.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ VRancea.