Campania de prevenire a portului și folosirii obiectelor periculoase, lansată de polițiștii vrânceni

Data:

Share articol:

Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Vrancea și ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Vrancea, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vrancea lansează astăzi, 8 mai a.c., Campania de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase, în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului Vrancea.

Campania se va derula în perioada 8 mai – 16 iunie 2023 și are ca scop informarea elevilor, părinților și a personalului unităților de învățământ preuniversitar cu privire la infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, consecințele juridice ale acestei fapte penale și riscurile portului sau folosirii unor astfel de obiecte asupra integrității fizice, psihice, sănătății și chiar vieții unor persoane.

Principalele trei obiective ale campaniei sunt:

  • Organizarea de activități cu caracter informativ-preventiv de către polițiștii vrânceni, împreună cu cadrele didactice, precum și distribuirea de materiale de informare elevilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar din mun. Focșani și afișarea în loc vizibil a unor afișe cu conținutul tematicii campaniei;
  • Pregătirea anti-victimală a elevilor, în vederea evitării situațiilor de risc și adoptării unor comportamente adecvate în vederea prevenirii acestora;
  • Cunoașterea de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor a situațiilor limitative în care au acces în incinta unităților de învățământ.

În perioada septembrie 2022 – aprilie 2023, în unitățile de învățământ din județul Vrancea nu au constatate infracțiuni de ”port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”.

Art. 372 din Codul Penal – Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase:

  1. Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
  2. cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
  3. arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
  4.  substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
  5. Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
  6.  Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img