Zeci de copii și-au manifestat dorința de a deveni salvatori, precum părinții lor, cu ocazia desfășurării celei de-a V-a ediții a concursului „Micul pompier” organizat în contextul celebrării, la 23 iulie, a Zilei Aniversare a ISU Vrancea.
Încurajați de cei mai aprigi susținători, pompierii vrânceni, copiii au parcurs fără probleme traseul aplicativ, care a constat în 5 probe, respectiv transportul unei pamblici de furtun pe o distanță de 10 m, îndepărtarea unui obstacol cu ajutorul unui „baros”, alergare în zig-zag printre obstacole, realizarea unui dispozitiv de stingere prin întinderea unei role de furtun tip C cu țeavă de stingere și salvarea unei „victime” prin transportul acesteia pe o distanță de 10 m până la linia de sosire.
Pentru curajul de care au dat dovadă, toți copiii au fost declarați câștigători, fiind recompensați cu diplome de participare și premii, acordate cu sprijinul Asociației „Pompierii Vrânceni”.
Ca bucuria să fie la cote maxime, după premiere, cățelușa Luna, membra echipajului canin de căutare-salvare, le-a arătat câteva exerciții demonstrative de dresaj.
Facebook ISU Vrancea