Doi șoferi depistați pe DN2 E85, în Garoafa, sub influența drogurilor

Data:

Share articol:

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au acționat pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării normelor rutiere care reglementează depăşirea şi viteza de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, 63 dintre acestea reprezentând situații în care conducătorii auto au încălcat limitele legale ale vitezei.
Au fost reținute 21 de permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retrase 6 certificate de înmatriculare, pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

Respectarea normelor legale de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive sunt în măsură să facă posibilă evitarea sau să limiteze urmările evenimentelor rutiere.
Recomandări:
• acţionaţi cu moderaţie pedala de acceleraţie, circulaţi preventiv şi adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile meteo şi la cele rutiere.
• în condiţii de trafic aglomerat sau la drum întins, păstraţi o distanţă de siguranţă mai mare faţă de autovehiculul care circulă înaintea dvs.
• respectaţi limitele legale de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora, graba de a ajunge la destinaţie nefiind justificată.
• nu vă angajaţi în depăşiri riscante.

• asiguraţi-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcţiei de mers.
• nu uitaţi de politeţea rutieră şi respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic.

Exemple:

Infracțiuni
Sâmbătă, 21 octombrie, ora 07.47, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism care circula pe Drumul Național 2 E85, în localitatea Garoafa. În urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului de 30 de ani care se afla la volan, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Tot sâmbătă, la ora 12.41, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism care rula pe Drumul Național 2 E85, în localitatea Garoafa,la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Duminică, 22 octombrie, ora 21.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat în trafic, pe o stradă din comuna Valea Sării, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Viteze înregistrate: Cea mai mare viteză – 140 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui conducător auto de 20 de ani, din județul Bacău, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Adjud. Cea mai mare viteză în localitate – 120 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr, de 19 ani, din Străoane, posesor de permis de conducere din anul 2023. Acesta a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism în care se mai aflau alți 3 tineri, pe DN 2 E85, în localitatea Garoafa.

Recomandări:
• acţionaţi cu moderaţie pedala de acceleraţie, circulaţi preventiv şi adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile meteo şi la cele rutiere.
• în condiţii de trafic aglomerat sau la drum întins, păstraţi o distanţă de siguranţă mai mare faţă de autovehiculul care circulă înaintea dvs.
• respectaţi limitele legale de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora, graba de a ajunge la destinaţie nefiind justificată.
• nu vă angajaţi în depăşiri riscante.
• asiguraţi-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcţiei de mers.

Depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 – 2.900 lei). De asemenea, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, fără a mai beneficia de dovada cu drept de circulație pentru 15 zile.

REDUCEŢI VITEZA! VIAŢA ARE PRIORITATE!

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img