IPJ Vrancea – parte din tradiția Drumul Podgoriilor Vrâncene pe Bicicletă

Data:

Share articol:

Polițiștii vrînceni s-au alăturat, atât pe biciclete (cei aflați în timpul liber) cât și în cadrul echipajelor dispuse în teren, pentru a fi parte din tradiția evenimentului „Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă” , eveniment ce are scopul de a promova frumusețile naturale, podgoriile vrâncene dar mai ales mișcarea în aer liber.

Traseul turei podgoriilor vrâncene de anul acesta: Focșani-Câmpineanca-Vârteșcoiu-Odobești-Jariștea-Beciu-Faraoane-Dălhăuți-Blidari-Cotești Urechești-Blidari-Câmpineanca-Cîrligele iar polițiștii s-au aflat pe toată lungimea acestuia, pentru a se asigura că fiecare din cei 100 de participanți va ajunge cu bine la final, după parcugerea celor 85 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 750 m.

Pentru deplasarea în siguranță polițiștii rutieri fac următoarele precizări:

Bicicliștilor:
Să utilizeze echipamentul de protecție.
Bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.
Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
După lăsarea serii sau în condiții de vizibilitate redusă, să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și să doteze bicicleta cu far și ”ochi de pisică” pentru a reduce riscul de accidente.
Să se asigure temeinic înainte de a schimba direcția de mers și să efectueze semnalizarea.
Să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau să nu se agațe de alte vehicule aflate în mers.
Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă.

Conducătorilor auto:
Să nu folosească benzile speciale destinate bicicliștilor. Este interzisă staționarea sau oprirea pe pistele speciale pentru biciclete.
Să păstreze distanța laterală regulamentară în depășirea oricărui vehicul pe două roți. Se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de minimum 1,5 m.
Să se asigure temeinic înainte de a opri, de a vira sau de a schimba banda de rulare.
Să păstreze banda de circulație în viraje.
Să fie foarte atenți înainte de a deschide portiera autovehiculului.

Poliţia vrânceană susţine mişcarea în aer liber şi urează bicicliştilor călătorii plăcute, în siguranţă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img