Soveja intră în linie dreaptă pentru investitorii din industria ospitalității. Așadar, după o muncă de mai bine de doi ani de zile și obținerea tuturor avizelor, iată că în curând vom da drumul celui mai mare hub turistic din zona Moldovei.
Pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare vom dezvolta una dintre cele mai atractive zone turistice din zona de S-E a României, zonă în care vom concesiona suprafețe de terenuri atât pentru activități de turism cât și pentru case de vacanță.
După obținerea tuturor avizelor, iată că eforturile noastre și munca în echipă și-au spus cuvântul.
Documentația aferentă Planului Urbanistic Zonal a fost depusă spre aprobare la comisia județeană de urbanism din cadrul CJ Vrancea urmând ca în zilele următoare să finalizăm cel mai mare și amplu proiect de dezvoltare rurală.
Ce se dorește prin PUZ -ul turistic? Realizarea unei zone de atracție turistică și servicii complementare pentru dezvoltarea din punct de vedere economic a acesteia.
Astfel, prin PUZ, practic, se va reglementa tipul de construcție cu arhitectură unitară montană specifică zonei, inclusiv paletar de culori. Este o premieră pentru regiunea de S-E, practic vom dezvolta o nouă localitate unde vom da startul pentru investiții private și publice.
Vor fi zone destinate locuințelor individuale de tip turistic (case de vacanță) cu regim redus de înălțime, zone de agrement, pensiuni și construcții de tip hotelier, cuprinzând servicii de interes public.
Primăria Comunei Soveja va asigura și construirea etapizată a infrastructurii și a dotărilor publice – infrastructură de utilități, apă, canal, electricitate și infrastructură rutieră.
Tot pe această zonă, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în parteneriat cu Primăria Soveja va dezvolta un centru de cercetare științifică, transfer tehnologic, recuperare medicală și zonă de cazare.
Așadar, este una dintre cele mai importante investiții din județul Vrancea, investiții care vor deschide noi oportunități, începând de la locuri de muncă și activități conexe, iar Primăria Soveja va acorda facilități agenților economici dornici să investească în localitatea noastră. Practic, după rețeta comunei Ciugud din Alba, care din 2005 a dat drumul la investiții pe o suprafață de 60 ha, realizând o zona industrială, iată că astăzi este rândul Sovejei să repornească.
Nu a fost deloc ușor, dar orice piedică ne-a făcut și mai încrezători în propriile forțe și mult mai ambițioși pentru a demonstra că se poate și la noi!
Facebook Ionuț Filimon