Polițiștii și jandarmii vrânceni, cu sprijinul celorlalte structuri, au continuat acțiunile preventiv-reactive, cu efective mărite, atât în mediul urban, cât și în cel rural, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În acest sens, în cursul zilei de ieri, 4 iulie a.c., s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 17 filtre.
Au fost legitimate 504 persoane, au fost verificate peste 270 de autoturisme și au fost efectuate 55 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.
În acest context, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 47.000 de lei, dintre care 76 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice iar 22 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul filtrelor rutiere instituite, au fost reținute 11 permise de conducere, dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 1 pentru alcool și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au depistat o persoană conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
În cursul nopții trecute, ora 00:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe o stradă din comuna Tătăranu.
Conducătorul auto, un bărbat de 23 de ani, din comuna Măicănești, a fost testat pentru consumul de substanțe interzise, rezultatul fiind pozitiv la THC (cannabis).
Ulterior, i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive din sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În mediul rural, în intervalul orar 13:30-15:30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea au acționat în comunele Slobozia Ciorăști, Cârligele, Cotești, Popești, Poiana Cristei și Urechești, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor negative, comiterii de fapte antisociale, care pot degenera în situații de infracțiuni cu violență.
Astfel, în urma celor 48 de controale, au fost legitimate 58 de persoane și verificate 38 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, din care 2 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 1 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 24 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și 1 pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de peste 4.300 de lei, fiind confiscată o cantitate de material lemnos în valoare de 600 lei.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor vrânceni continuă și în următoarea perioadă, în sistem integrat, pentru liniștea și siguranța cetățenilor.
Biroul de presă al IPJ Vrancea