Ample acțiuni ieri pe linia traficului de droguri de mare risc, în Vrancea și în Galați.
Este vorba despre două dosare instrumentate de procurorii Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în care sunt vizați dealeri din cele două județe, care făceau schimb de droguri, pentru a le comercializa ulterior clienților interesați.
În total, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați și Biroul Teritorial Vrancea, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Brăila, inspectoratelor de poliție județene Galați și Vrancea, al luptătorilor Seriviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județeane Galați și Vrancea și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au efectuat ieri 49 de percheziții domiciliare.
În Vrancea, anchetatorii au derulat nu mai puțin de 34 de percheziții domiciliare, fiind cercetate mai multe persoane care, începând cu luna iunie 2023, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvărșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în municipiul Focșani.
„În urma verificărilor efectuate a rezultat că membrii grupului ar fi achiziționat, în mod repetat, droguri de mare risc, de la persoane din județul Galați, în vederea comercializării ulterioare.
Membrii grupului ar fi efectuat schimburi de droguri cu dealeri din județul Galați, furnizând tablete de ecstasy și cantități de MDMA, pentru doze de 3-CMC”, a detaliat DIICOT.
În paralel, în Galați au fost efectuate 15 percheziții domiciliare, din cercetări reieșind că, „pe parcursul anului 2023, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC) către diverși consumatori, cu prețuri cuprinse între 100 și 400 de lei”.