Miercuri, 21 iunie 2023, ora 11.00, la Galeriile de Artă din Focșani se deschide vernisajul expoziției de costume populare vrâncene – Zilele Portului Popular Vrâncean.
Expoziția va fi deschisă în perioada 21 – 25 iunie, zilnic, între orele 12.00 – 20.00.
Potrivit anunțului, concepția artistică a expoziției din această a treia ediție a evenimentului îi aparține lui Nelu Dumitrescu și, alături de costumele populare din zonele folclorice ale Vrancei, în cadrul acestei ediții vor fi prezentate în premieră lăzile de zestre care se află în patrimoniul Muzeului Vrancei.
„Vă așteptăm, de miercuri 21 iunie până duminică 25 iunie, între orele 12:00 și 20:00, să admirați costume populare unicat și una dintre cele mai importante colecții de lăzi de zestre din România!”, transmite pe Facebook Muzeul Vrancei.